Comunicate de presă
23 iulie 2008
Provident Financial România anunţă rezultatele financiare intermediare
- Compania a depăşit 50.000 de clienţi şi a emis împrumuturi de peste 13 milioane de euro în primul semestru din 2008
Bucureşti, 23 iulie 2008 - Provident Financial România, compania de credite de consum care a introdus împrumutul la domiciliu în ţara noastră, avea la sfârşitul lunii iunie 2008 peste 50,000 de clienţi, în creştere de la 17,000 de clienţi în iunie 2007. Aceste rezultate au fost anuntaţe miercuri la Londra de compania - mamă International Personal Finance, lider internaţional în furnizarea de credite de consum cu sediul central în Marea Britanie.
Provident Financial România a emis în prima jumătate a acestui an împrumuturi cu o valoare totală de 10,4 milioane de lire sterline (peste 13 milioane de euro), în creştere de la 3,2 milioane de lire sterline (4 milioane de euro) la sfârşitul lui iunie 2007.
Veniturile înregistrate de companie s-au ridicat la 4,8 milioane de lire (peste 6 milioane de euro), de la 1,4 milioane de lire (1,76 milioane de euro) în iunie 2007. Compania are acum peste 1.300 de reprezentanţi, în creştere de la 400 la sfârşitul lui iunie 2007.
„Provident Financial România este o companie cu perspective excelente, rezultatele înregistrate în România fiind în linie cu performanţele grupului International Personal Finance la nivel global. Ne aşteptăm la o creştere susţinută şi în semestrul al doilea", a declarat Stephen Rice, directorul general al companiei.
Investiţiile realizate de companie în 2008 pentru dezvoltarea infrastructurii şi extinderea operaţiunilor în oraşe noi s-au ridicat la 7,5 milioane de lire sterline (circa 9,5 milioane de euro).
„În 2008, am deschis şapte sucursale noi, astfel încât infrastructura noastră teritorială are acum 14 sucursale şi puncte de lucru în alte 20 de oraşe. Acest lucru înseamnă că, în momentul de faţă, putem servi circa 70% din populaţia urbană a ţării. Până la sfârşitul acestui an, vom mai deschide două sucursale în vestul ţării", a adăugat Stephen Rice.
Provident Financial România este specializată în acordarea de împrumuturi de valoare mică, pe termen scurt, direct la domiciliul solicitanţilor. Compania este înregistrată în Registrul General al instituţiilor financiare nebancare al Băncii Naţionale a României şi este membră a Asociaţiei Societăţilor Financiare din România.
Provident Financial România este parte a grupului britanic International Personal Finance (IPF), care desfăşoară activităţi în cinci ţări din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic. Grupul IPF a anunţat pentru primul semestru din 2008 un profit brut de 22,1 milioane de lire sterline (27,8 milioane de euro), în creştere cu 39% comparativ cu perioada similară a anului trecut. IPF a anunţat că va lansa operaţiunile pe piaţa din Rusia până la începutul lunii septembrie 2008.