Comunicate de presă

10 septembrie 2008

Provident Financial România îşi deschide oficial sucursala din Iaşi


Iaşi, 10 septembrie 2008 - Compania de credite de consum Provident Financial România a anunţat miercuri deschiderea sucursalei din municipiul Iaşi, în cadrul unui eveniment la care au participat Excelenţa Sa domnul Robin Barnett, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii în România, şi primarul municipiului Iaşi, domnul Gheorghe Nichita.

„Am lansat operaţiunile în Iaşi în martie 2008, iar evenimentul de astăzi reprezintă dovada succesului de care se bucură împrumutul la domiciliu în acest oraş, unde avem deja aproape 1.000 de clienţi. În prezent avem peste 60 de angajaţi şi reprezentanţi în Iaşi şi ne aşteptăm ca acest număr să depăşească 100 până la sfârşitul anului", a declarat Dragoş Marinescu, director în cadrul companiei.

La rândul său, domnul Robin Barnett, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii în România, a subliniat că „extinderea Provident Financial în cele mai importante oraşe ale României este un semn al maturităţii economiei româneşti şi al încrederii investitorilor britanici în România în general  - peste  3200 de companii britanice sunt deja active aici - şi în regiunea Nord-Est în special. Am convingerea că şi alte companii britanice vor urma exemplul Provident Financial şi se vor implica în mediul economic ieşean."

Provident Financial România este specializată în acordarea de împrumuturi de valoare mică, pe termen scurt, direct la domiciliul clientului. Creditele sunt acordate fără giranţi în maximum 48 de ore de către reprezentanţii companiei, care vizitează apoi clientul în fiecare săptămână pentru a încasa ratele şi, dacă sunt solicitaţi, pentru a acorda noi împrumuturi. Serviciile Provident sunt disponibile în prezent în cele mai importante oraşe din ţară, acoperind peste 70% din populaţia urbană a ţării.

Clienţii pot împrumuta iniţial între 400 la 2.000 de lei pe o perioadă de până la 39 de săptămâni. Clienţii existenţi, care au dovedit că au capacitate de plată, pot solicita împrumuturi mai mari, de până la 3.000 de lei, cu o perioadă maximă de rambursare de 52 de săptămâni. Costul total pentru împrumut este stabilit printr-un contract de credit foarte transparent şi nu există comisioane sau taxe ascunse. Pentru a solicita un astfel de împrumut, cei interesaţi pot să sune la Departamentul de Relaţii cu Clienţii la numărul de telefon 0232.9877 (apel cu tarif normal).

Împrumutul la domiciliu se adresează oamenilor care apreciază acest sistem de finanţare simplu, rapid şi transparent, venind de asemenea în întâmpinarea nevoilor oamenilor cu venituri moderate, adesea trecuţi cu vederea de alte instituţii financiare.

Înapoi la ştiri