Comunicate de presă

11 septembrie 2007

Provident Financial România a anunţat rezultatele financiare intermediare

  • Compania are peste 17.000 de clienţi şi peste 400 de reprezentanţi

  • Valoarea împrumuturilor emise de companie a depăşit 4,7 milioane de euro în primul semestru din 2007

 

Bucureşti, 11 septembrie 2007 - Provident Financial România, compania de credite de consum care a introdus împrumutul la domiciliu în ţara noastră, avea la sfârşitul lunii iunie 2007 peste 17,000 de clienţi şi o reţea de peste 400 de reprezentanţi. Aceste rezultate au fost anuntaţe marţi la Londra de compania - mamă International Personal Finance, un lider în furnizarea de credite de consum cu sediul central în Marea Britanie.

Provident Financial România a emis în prima jumătate a acestui an împrumuturi cu o valoare totală de peste 3,2 milioane de lire sterline (circa 4,7 milioane de euro) şi a înregistrat venituri de 1,4 milioane de lire (aproximativ 2 milioane de euro).

„Provident Financial România este o companie cu perspective excelente, rezultatele înregistrate în prima jumătate a acestui an fiind în conformitate cu estimările noastre. Ne aşteptăm la o creştere susţinută şi în semestrul al doilea", a declarat Stephen Rice, directorul general al companiei.

Investiţiile care vor fi realizate de Provident Financial România în acest an se vor ridica la 3-4 milioane de lire sterline (aproximativ 4,5 - 5,9 milioane de euro). La mijlocul lunii iunie 2007, compania a anunţat decizia de a extinde activitatea la nivel naţional, ca urmare a succesului de care s-a bucurat operaţiunea pilot demarată în Bucureşti în prima jumătate a lui 2006.

„La începutul acestei luni, am deschis o sucursală la Piteşti, iar până la sfârşitul anului vom deschide încă două sucursale, astfel încât infrastructura noastră teritorială va ajunge la şapte sucursale. Planul nostru este să ajungem la acoperire naţională în următorii 3-4 ani şi ne aşteptăm să obţinem profit începând cu 2010", a adăugat Stephen Rice.

Provident Financial România este specializată în acordarea de împrumuturi de valoare mică, pe termen scurt, direct la domiciliul solicitanţilor. În acest moment, serviciile oferite de Provident sunt disponibile în mai multe oraşe din sudul şi din centrul ţării.

Provident Financial România este parte a grupului britanic International Personal Finance. Grupul International Personal Finance a anunţat marti un profit brut de 15,9 milioane de lire sterline (23,4 milioane de euro), în creştere cu 31,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut. International Personal Finance are acum peste 1,9 milioane de clienţi în şase ţări pe două continente.

Înapoi la ştiri