Comunicate de presă
14 decembrie 2007
Nu vă mai lăsaţi copiii singuri acasă!
Un semnal de alarmă pentru milioanele de părinţi care se întorc în ţară de sărbători
Bucureşti, 14 decembrie 2007 - Astăzi a avut loc deschiderea expoziţiei de artă plastică „Singur acasă", eveniment organizat cu sprijinul companiei de credite de consum Provident Financial România.
Expoziţia poate fi vizitată până pe 8 ianuarie 2008 şi este realizată de Gabi Matei, artist plastic recunoscut pentru implicarea sa în campanii sociale. La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor, ai societăţii civile, precum şi ai comunităţii de afaceri.
În cadrul evenimentului, Asociaţia Alternative Sociale a prezentat programul „Singur Acasă", un proiect menit să atragă atenţia asupra problemei copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la lucru în străinătate.
„Foarte mulţi copii cresc singuri în România pentru că părinţii lor sunt plecaţi la lucru în străinătate. Pe fondul acestei privări afective, mulţi dintre aceştia ajung să se confrunte cu o serie de dificultăţi, de la asumarea unor roluri de adulţi - rolurile părinţilor lor - la neglijare fizică şi emoţională gravă. Mulţi abandonează şcoala. Iar această problemă ne priveşte pe toţi", a declarat Alexandru Gulei, coordonator de proiect în cadrul Asociaţiei Alternative Sociale.
„Niciun copil nu ar trebui să crească fără căldura şi liniştea unei familii. Organizarea acestui eveniment coincide cu întoarcerea în ţară de sărbători a milioanelor de români care lucrează în străinătate. Sperăm ca mesajul nostru să ajungă la acei părinţi care trăiesc la mii de kilometri depărtare de copiii lor. Este modul în care înţelegem să fim responsabili, implicându-ne în problemele reale ale societăţii", a declarat Simona David, director de comunicare al Provident Financial România.
Expoziţia are loc la Galeria de artă ARTIS din cadrul Teatrului Naţional (parter, intrarea de est).
Despre Provident Financial România
Provident Financial Romania este parte a grupului britanic International Personal Finance, un lider în furnizarea de credite de consum. International Personal Finance are peste 5.000 de angajaţi care lucrează împreună cu aproximativ 28.300 de reprezentanţi în şapte ţări pe două continente. În România, compania este specializată în acordarea de împrumuturi de valoare mică, pe termen scurt, direct la domiciliul solicitanţilor.