Managementul responsabilităţii corporative

Respectăm coduri de etică stricte, definite pe baza mai multor politici şi proceduri de grup şi sprijinite constant prin programe de training. Pentru a gestiona angajamentul nostru de a reduce pe cât posibil impactul negativ pe care activitatea noastră îl are asupra mediului, am implementat o politică privind mediul şi principii de achiziţie responsabile. Pentru a ne asigură că gestionăm eficient problemele sociale, aplicăm o serie de proceduri, precum politici privind diversitatea, privind educaţia şi dezvoltarea, sănătatea şi siguranţa, precum şi mecanisme de echilibrare a programului de lucru cu viaţa personală. Ne asumăm un rol activ în viaţa comunităţilor în care suntem prezenţi şi ne desfăşurăm activitatea pe baza unei politici de investiţii în comunitate, consolidându-ne abordarea în ceea ce priveşte modul în care sunt trataţi clienţii noştri prin intermediul principiilor de creditare responsabilă.

Politicile noastre de grup sunt monitorizate şi revizuite anual pentru conformitate. Aceste politici sunt comunicate tuturor angajaţilor de către directorii generali ai fiecărei companii afiliate şi prin intermediul manualelor de Resurse Umane, sesiunilor de training pentru noii angajaţi, întâlnirilor şi publicaţiilor informative pentru angajaţi.  Astfel, clarificăm obiectivele politicilor respective, cum vor fi implementate acestea, precum şi persoanele responsabile cu administrarea lor.

Activităţile noastre sunt ghidate de obiective şi scopuri clare.  Există, de asemenea, un program de verificare şi asigurare care ne permite să raportăm obiectiv progresele înregistrate în fiecare an şi să evidenţiem domeniile care trebuie îmbunătăţite.

Încă de la separarea de Provident Financial plc, ne-am preocupat de dezvoltarea unui nou cadru de administrare a activităţilor de responsabilitate corporativă şi a proceselor menite să sprijine acest cadru. Responsabilitatea corporativă presupune participarea a numeroase departamente, iar prin implicarea activă a echipei de conducere vom asigura eficienţa, coerenţa şi integrarea programelor noastre. Noul comitet mixt pe probleme de responsabilitate corporativă va coordona acest proces în 2007, urmând ca IPF să raporteze progresele înregistrate începând cu 2008.

Consultarea părţilor interesate

Dialogul cu părţile interesate ne oferă o imagine de ansamblu asupra afacerii noastre şi ne ajută să ne îmbunătăţim performanţele. Opinia acestora contează pentru noi şi suntem convinşi că, prin implicarea acestora în procesul de schimbare, programul nostru are mari şanse de reuşită. Procesul consultativ implică realizarea unor sondaje în rândul angajaţilor noştri şi organizarea unor mese rotunde cu diferite organizaţii, inclusiv cu colegii noştri din domeniul financiar.

În acest fel putem obţine reacţii referitoare la programele noastre şi rapoartele privind responsabilitatea corporativă, şi putem analiza legătura dintre aşteptări şi performanţele noastre reale. Obţinem, de asemenea, un punct de vedere informal despre diferite obiective şi ţinte.

Totodată, lucrăm îndeaproape cu o serie de organizaţii din fiecare ţară în care suntem prezenţi pentru a obţine sugestii privind programele noastre de responsabilitate corporatistă.

De exemplu, în Marea Britanie lucrăm cu Race for Opportunity şi Employers' Forum on Disability.
În Polonia, suntem membri ai CSR Europe. În Ungaria, lucrăm cu Fundaţia pentru Responsabilitatea Socială a Companiei; în Cehia suntem unul dintre sponsorii principali ai Camerei de Comerţ a Marii Britanii.

Consiliul Director al International Personal Finance - John Harnett COO Director responsabil pentru responsabilitate corporatistă - Comitetul mixt
pentru responsabilitate corporatistă (CRSG) - Grupul de lucru internaţional pentru responsabilitatea corporatistă - Grupul pentru creditare responsabilă

Comitetul mixt pentru responsabilitatea corporativă

Stabileşte liniile directoare, coordonează procedurile şi urmăreşte progresele înregistrate pentru a ne asigura că utilizăm cele mai bune practici în abordarea noastră legată de responsabilitatea corporativă.

Comitetul pentru creditare responsabilă

A fost înfiinţat pentru a stabili principii clare privind creditarea responsabilă şi pentru a ne asigura că toţi clienţii noştri sunt trataţi într-un mod corect şi corespunzător.

Sprijin la nivel naţional

În fiecare ţară, există angajaţi responsabili cu monitorizarea progreselor înregistrate în ceea ce priveşte responsabilitatea corporativă, care contribuie cu perspectiva locala asupra programului şi asigură punerea în aplicare a deciziilor luate. Avem, de asemenea, un număr de grupuri de lucru dedicate responsabilităţii corporative în fiecare ţară, şi ne propunem să organizăm o serie de întâlniri regulate pe această temă dedicate pentru a impulsiona la implementarea iniţiativelor companiei.