Ţările unde suntem prezenţi
Europa Centrală
Cele mai mari şi mai bine dezvoltate pieţe pe care le avem în Europa Centrală sunt în Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovacia. Aceste ţări au devenit membre ale Uniunii Europene în luna mai a anului 2004, iar pieţele locale de credite de consum, deşi nu sunt foarte dezvoltate, se află într-un proces de creştere rapidă, iar potenţialul de dezvoltare este bun. La ora actuală, în această regiune avem aproape 1,6 milioane clienţi.
Creditul la domiciliu nu exista înainte ca Provident să pătrundă pe aceste pieţe. Pentru prima dată, clienţii au putut avea o alternativă rapidă şi convenabilă la serviciile oferite de băncile locale sau la împrumuturile de la prieteni şi rude.
Mulţi dintre clienţii din Europa Centrală trăiesc în zonele urbane, care se pretează bine activităţii noastre de acordare de credite la domiciliu. Am beneficiat de profesionalismul înalt al angajaţilor noştri din aceste state şi de o cultură specifică acestor ţări, de a lua împrumuturi şi a le rambursa într-un mod responsabil.
Mexic
Mexic are potenţialul de a deveni cea mai mare piaţă a noastră şi cei 312.000 de clienţi pe care îi avem deja acolo ne arată că produsele şi serviciile noastre sunt foarte apreciate de către consumatorii mexicani. Mexic are o populaţie de 107 milioane locuitori, iar potenţialul pieţei creditelor de consum este în creştere oferind o alternativă pentru împrumuturile de la rude şi prieteni.
Operaţiunile noastre cu credite la domiciliu se desfăşoară în două regiuni - Puebla şi Guadalajara. Intenţia noastră este de a ne continua expansiunea, prin extinderea activităţii şi în alte zone din Mexic, astfel încât să acoperim cinci regiuni - fiecare dintre ele având câte o populaţie de 20 milioane de locuitori.
România
Am demarat primele operaţiuni în Europa de Est în aprilie 2006, cu un program-pilot de credite la domiciliu în România. Ca urmare a succesului de care s-a bucurat activitatea-pilot, în 2007 am decis extinderea operaţiunilor la nivel naţional. Piaţa creditelor de consum este în creştere şi, cu o populaţie de 21.6 milioane de locuitori, considerăm că împrumutul la domiciliu - un produs financiar simplu şi accesibil - are potenţial pe această piaţă. În aprilie 2008, aveam peste 40.000 de clienţi în România şi peste 800 de reprezentanţi independenţi.